Stiri stomatologie

Inapoi in lista de stiri | Home

CNAS, un buget mai mare in 2014, comparativ cu 2013

2013-11-07 16:02:51

Bugetul alocat sanatatii pentru anul 2014 va fi mai mare decat anul acesta, a declarat joi presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi, conform Agerpres.


“Saptamana viitoare Guvernul Romaniei va stabili suma alocata sistemului sanitar, dupa care bugetul va intra in dezbatere in Parlament”, a spus Busoi intr-o intalnire cu presa.


Presedintele CNAS a precizat ca, in 2014, zona finantarii spitalelor trebuie privita cu atentie si a spus ca trebuie sa se puna accent pe spitalizarea de zi si pe ambulatoriul de specialitate.


Cristian Busoi a mentionat ca in 2014 CNAS va avea mai multe provocari: “Este vorba de lista de medicamente compensate si gratuite, care trebuie extinsa, trebuie avut in vedere ca plata furnizorilor incepand din februarie 2014 trebuie facuta la 60 plus 30 de zile potrivit noilor reglementari europene”, a spus Busoi.



Problema medicamentelor hepatice


Presedintele CNAS s-a referit si la patologia hepatitei, incluzand intentia de a aproba tripla terapie pentru hepatita C, in conditiile in care se aproba noua lista de medicamente. El a facut referire la o recenta intalnire avuta la Bruxelles, unde Comisia Europeana s-a aratat ingrijorata de incidenta mare a hepatitei B si C comparativ cu alte tari.


“A doua mare provocare pentru CNAS pentru 2014 este preluarea programelor de la Ministerul Sanatatii. Daca nu vom prelua si finantarea pentru ele nu vor putea fi gestionate satisfacator, este vorba de programul de vaccinare, dar si de alte programe pentru care trebuie rezolvate anumite aspecte tehnice. Probabil ca din 1 februarie 2014, Ministerul Sanatatii va stabili strategia generala pentru toate programele de sanatate, finantarea fiind asigurata de CNAS”, a aratat Cristian Busoi.


Busoi a mai anuntat ca noul Contract cadru pentru furnizarea serviciilor medicale pentru anul viitor si normele de aplicare ale acestuia vor intra in vigoare la 1 februarie.


“Pana la sfarsitul anului se va definitiva contractul cadru si normele de aplicare, iar in luna ianuarie se va trece la contractare, astfel incat la 1 februarie sa poata intra in vigoare noul contract cadru”, a conchis Busoi.

 

Sursa: Paginamedicala